

| Andreea Balan - Crazy About You 27 decembrie 2010 |
|
![]() |
|
• Alte galerii foto (35) |
|

Top 10 albume din 2008
Revista TIME a realizat un top al celor mai bine vandute albume in anul ce s-a incheiat:
10. "Rockferry" - Duffy
Tanara englezoaica are o voce puternica ce pare desprinsa din sound-ul anilor '60, de aceea comparatia cu Amy Whinehouse este inevitabila. Piesele au insa o inocenta captivanta care pare sa i se potriveasca atat de bine artistei.
9. "Little Honey" - Lucinda Williams
Dupa ani de zile petrecuti in butoiul cu melancolie, Williams reuseste in sfarsit un album mai vesel, iar duetul cu Elvis Costello - "Jailhouse Tears" - dovedeste ca poate fi chiar si amuzanta. Artista nu si-a tradat insa fanii, pentru ca exista si piese in care atmosfera este mai trista. Tocmai acest echilibru face ca albumul sa fie un succes.
8. "Third" - Portishead
Dupa o pauza de 10 ani, trupa din Bristol, candva faimoasa, a revenit cu un album mai putin accesibil, insa mult mai valoros decat precedentele incercari. Are influente portugheze, ritmuri austere Krautrock si efecte care iti atrag cu siguranta atentia.
7. "Santogold" - Santogold
Santi White a petrecut ani buni ca director executiv intr-o companie de PR inainte de a debuta in muzica. Este un amestec de Gwen Stefani, Bjork si Grace Jones sau cum se descrie ea insasi: "o negresa care nu canta R&B".
6. "808s & Heartbreak" - Kanye West
Este un album scos in graba, West intentionand sa aduca un omagiu mamei sale, recent decedate. Ca urmare versurile sunt brutal de introspective. Totusi albumul este o reusita datorita efectelor care il fac sa sune trist si aproape fantomatic, o evidenta imbunatatire fata de repertoriul sau obisnuit.
5. "Vampire Weekend" - Vampire Weekend
Cunoscuta ca o "trupa de albi" care venereaza cultura afro-americana, Vampire Weekend este alcatuita din patru proaspat absolventi ai Universitatii Columbia, care nu se tem sa atace probleme grave ale vietii cotidiene in piesele lor. Sound-ul lor este un mix de afro-poo si indie rock.
4. "Feed the Animals" - Girl Talk
Desi nu foloseste tehnici noi, DJ-ul Girl Talk a inregistrat un album din care, orice piesa ai alege poti fi sigur ca aceasta va declansa o petrecere nemaipomenita.
3. "Death Magnetic" - Metallica
Cine credea (dupa trei albume esuate) ca trupa a devenit una dintre legendele regretate care nu mai fac fata concurentei, se insela amarnic. Dupa cateva luni in compania lui Rick Rubin si o revenire la radacinile trash, Metallica a reusit un produs care poate concura cu cele mai bune albume din panoplia sa. Pe "Death Magnetic" se regasesc piese mult mai intense si mai lungi decat pe oricare alt album.
2. "Dear Science" - TV on the Radio
Aceasta trupa din Brooklyn si-a irosit primele trei albume in cautarea unor instrumente muzicale si orice alt obiect ciudat cu care sa faca zgomot. De data aceasta au renuntat la obiceiul lor si au folosit instrumentele clasice reusind sa creeze cel mai bun album din debutul anului trecut.
1. "Tha Carter III" - Lil Wayne
Rapperul din New Orleans jura ca toate piesele care se regasesc pe acest album s-au nascut din improvizatie. Daca este adevarat sau nu, nu putem sti, cert este ca artistul reuseste sa redea rap-ului vraja de altadata.
Lil Wayne - "Lollipop"




